Intr-adevar, in anii copilariei si ai adolescentei, Odobescu a avut prilejul sa cutreiere Baraganul,,tamadaienilor". Pe drumul care duce spre Calarasi, dincolo de Fundulea, se afla mosia Calareti, proprietate a polcovnicului Ioan Odobescu. Acolo scriitorul va fi petrecut, nu o data, in desfatari cinegetice.

Intr-o scrisoare adresata mamei sale, Catinca Odobescu, povesteste calatoria de la Calareti la Balta Alba, prin inima Baraganului. Ca in cazul tuturor marilor artisti ai cuvantului, imaginile fixate in copilarie s-au impus cu deosebita forta constiintei scriitorului si au inflorit intr-una din paginile cele mai frumoase din literatura noastra in care e descrisa campia Baraganului. Cu echilibru si detasare clasica, ochiul surprinde si fixeaza ca pe o panza,,acele sesuri fara margine, prin care aerul, rasfirat in unde diafane sub arasita soarelui de vara, oglindeste ierburile si balariile din departare si le preface, dinaintea vederii fermecate, in cetati cu mii de minarete, in palate cu mii de incantari".

Pe acest fundal se perinda carutele cu covergi de rogojina ale tamadaienilor, urmarind cardurile de dropii. In prim plan se detaseaza, in treacat, figuri din vechime, precum,,raposatul Caraiman, veselul si priceputul staroste al vanatorilor tamadaieni", vestit prin aceea ca putea sa inghita multe vedre de vin; apoi,,iscusitul mos Vlad", cel cu ochi ager, incat primul putea zari,,crestetul delicat al dropiei miscand printre fulgii coliliei"; sau Gheorghe Gianta, care cu pusca lui ruginita ochea mult mai bine decat posesorul unei carabine ghintuite. Memoria arheologului inregistreaza acele movile uriase,,a caror urzeala e taina trecutului si podoaba pustietatii", profilate la orizont ca niste musuroaie de cartita. Locurile calcate sunt indicate cu placerea filologului de a pune in relief sonoritatea poetica a toponimelor:,,movila Neacasului de pe malul Ialomitei", "movila Vulturului din preajma Borcei", "la Paicu in gura Baraganului", "la Cornatele in miezul lui", "la Radana", "la Renciu", unele descompuse etimologic: "coliba unchiasului marunt, caruia-i duce acum dorul Baraganul intreg" (asezarea de la Dormarunt, unde se zice ca un unchias tinea carciuma pentru vanatori).

"Cand soarele se pleaca spre apus, cand murgul serei incepe a se destinde treptat peste pustii, farmecul tainic al singuratatii creste si mai mult in sufletul calatorului. Un susur noptatic se inalta de pre fata pamantului; din adierea vantului prin ierburi, din taraitul greierilor, din mii de sunete usoare si nedeslusite se naste ca o slaba suspinare iesita din sanul obosit al naturii." "...Singure, stelele noptei se uita de pe cer la dansii; ei aud cu urechile toata acea nenumarata lume de insecte ce se strecoara prin ierburi, suind, scartaind, fluierand, asuierand, si toate acele mii de glasuri se-nalta cu rasunet potolit in taria noptii, se limpezesc in aerul ei racoros si leagana in somnie auzul lor aromit."

"Din copilarie asi eu am trait cu tamadaienii, vanatori de dropii de bastina, cari neam de neamul lor au ratacit prin Baragan, pitulati in carutele lor acoperite cu covergi de rogojina si, manand in pas alene gloabele lor de calusei, au dat roata, ore, zile si luni intregi, imprejurul falnicilor dropioi - carora ei le zic mitropoliti, sau cand aceastia, primavara, se intetesc in lupte amoroseb sau cand, toamna, ei duc turmele de pui ca sa pasca tarinele intelenite."

"Eu n-am uitat nici pe raposatul Caraiman, veselul si priceputul staroste al vanatorilor tamadaieni si carele putea sa inghita in largele sale pantece atatea vedre cat si o butie de la Dealul Mare, nici pe iscusitul mos Vlad, in caruta caruia ai adormit tu adesea, pe cand el, cu ochi de vulpe, zarea creastetul delicat al dropiei miscand printre fulgii coliliei, nici pe bietul Gheorghe Giant, cel care, cu o rugina de pusca pe care orice vanator ar fi azvarlit-o in gunoi, nimerea mai bine, decat altul cu o carabina ghintuita si care pe mine, nemernicul, m-a adus de multe ori cu vanat, la conacul de amiazi", "Pseudo-Kinegeticos", 1874.

Panait Istrate
Cand soseaste toamna, intinsele campii de telina ale Munteniei dunarene incep sa traiasca, timp de o luna, existenta lor milenara.
Aceasta incepe chiar in ziua de Sfantul Pantelimon. In ziua aceea, vantul dinspre Rusia, pe care noi il numim muscalul sau crivatul, matura cu suflarea lui de gheata nesfarasitele intinderi; dar cum pamantul arde inca, infierbantat ca un cuptor, muscalul isi cam rupe dintii in el. N-are a face! Barza, care sta pe ganduri de mai multe zile, isi tinteste ochiu-i rosu asupra aceluia ce-o dezmiarda in raspar, si iat-o plecata in tinuturile calde, caci ei nu-i place muscalul.

Plecarea acestei pasari respectate, putin cam temuta la tara - ea aduce foc in plisc daca-i strici cuibul - plecare asteptata de ialomitean sau de brailean, pune capat stapanirii omului asupra gliei Domnului. Dupa ce a urmarit barza in zborul ei pana a pierdut-o din vedere, cojanul isi indeasa caciula pe urechi, tuseste usor, din obisnuinta, si, gonind cainele care i se vara intre picioare, intra in casa:
- Ia vedeti, baietii aia sa inceapa sa adune uscaturi!
La aceste cuvinte, femeia si liota de copii tusesc si se infioara la randul lor, tot din obisnuinta:
- Au plecat berzele?
-Plecat...
Atunci Baraganul ia comanda.
O face, mai intai lasandu-se greu, ca un om care s-ar tranti cu fata la pamant si n-ar mai voi nici sa se scoale, nici sa moara. Un urias!
Intins, de cand lumea, peste toate tarinile pe care le arde soarele, intre duioasa Ialomita si Dunarea ursuza, Baraganul se afla, cat tine primavara si vara, in lupta vicleana cu omul harnic, pe care nu-l iubeaste si caruia ii refuza orice bunastare, afara doar de aceea de a hoinari si de-a urla in toata voia. De-acolo vine si vorba, cunoscuta in toate tarile locuite de romani, si care se adreseaza aceluia ce-si ingaduie prea multe libertati in public:
-Ia asculta, ma! ce, te crezi pe Baragan...?

Caci Baraganul e singuratec. Pe spinarea lui, nici un copac! Si de la un put la altul, ai tot timpul sa mori de sete. Nici de foame nu te apara. Dar daca cumva esti inarmat contra acestor doua nevoi ale gurii si daca vrei sa te afli singur cu Dumnezeul tau, atunci du-te pe Baragan: e tinutul pe care Creatorul l-a harazit Munteniei pentru ca romanul sa poata visa in voie.

       O pasare care zboara intre doua lanturi de munti e ceva demn de mila. Pe Baragan, aceeasi pasare urca, cu ea in zbor, pamantul si departatele lui zari. Intins pe spate, simti cum talerul pamantesc se inalta spre zenit. E cea mai frumoasa ascensiune ce poate s-o faca nevoiasul lipsit de toate.
       De-aici vine si faptul ca locuitorul Baraganului, ialomiteanul, e o fiinta oarecum tacuta. Si cu toate ca stie sa glumeasca si sa faca haz cand i se da prilej, ii place mai mult sa asculte cuviincios. O face pentru ca viata lui e grea, si el nadajduieaste mereu ca cineva va veni poate odata sa-i arate cum ar putea sa munceasca mai cu folos pe indaratnicul lui de Baragan.
       Visari, ganduri, inaltare si pantec gol, iata ce da gravitate omului nascut pe Baragan — aceasta pustietate care ascunde apa in strafundul ei si unde nimic nu rasare de la sine, nimic, in afara de ciulini.

       Nu e vorba de acei scaieti care cresc ca papusoiul si fac o frumoasa floare liliachie, ca un pamatuf, al carui pufusor fetele il tund in seara de Sfantu Toader, cantand:
       Coditele fetelor, Cat codita iepelor!
       Ciulinii de care vorbesc aici apar de indata ce se topeste zapada, sub forma unei ciuperci, un zbarciog. In mai putin de o saptamana, daca e cald, ei napadesc pamantul. Asta e tot ce Baraganul poate sa indure pe spinarea lui. Mai indura si turmele de oi, care sunt lacome de acest ciulin si il pasc aprig. Dar cu cat il pasc, cu-atat creste, se rotunjeste mereu si ajunge sa atinga dimensiunile unei damigene mari. Atunci oile nu-l mai pasc, il lasa in pace, caci inteapa groaznic. Stie sa se apere, buruiana dracului! Ca si buruiana omeneasca: cu cat e mai netrebuincioasa, cu atat stie sa se apere mai cu inversunare.
       Dar ce siguranta avem noi despre ce e trebuincios sau netrebuincios pe pamant?
      Atat timp cat ialomiteanul se zbate, se incapataneaza sa smulga telinei un caus de porumb sau cativa cartofi, Baraganul nu e interesant. Nu e un loc de vizitat. E sucit, ca o femeie imbracata in zdrente, ca o mahalagioaica impodobita cu diamante. Pamantul n-a fost dat omului numai cu scopul sa-i umple burta cu malai. Mai sunt si colturi harazite reculegerii.
Asta e Baraganul.
Din romanul „Ciulinii Baraganului”, Martie 1928.

       Marin Toma
Pamantul totdeauna!
       Din prea multa iubire si nevoia de a avea macar o bucatica a lor, taranii nu au simtit nici pentru o clipa, frica de moarte cand a fost vorba ca acesta li s-a furat ori cineva le-a mutat hotarul. Lipsa acestuia de cele mai multe ori, a produs in afara furtunoaselor evenimente sociale la nivel national de-a lungul istoriei zbuciumate a poporului, conflicte intre familii, intre parinti si copii, intre copii si familiile lor cand a fost vorba de-al imparti si pe cel putin.

De aceea, asupra pamantului, s-au abatut grele blesteme din partea acestor amarati. Parintii au aruncat blesteme asupra pamantului, asupra copiilor, care-si cereau  bucata lor pentru familiile lor, dar si al celor multi asupra celor avuti. Aceste blesteme nu vor fi sterse cat cei saraci nu vor avea aceasta,,palma" a lor de pamant si cat timp dreptate nu li se va face si nu li se va fura acest drept asupra lui, dreptul lor de catre cei de care si-au legat sperantele. In pragul batranetilor cei care nu-l mai pot munci, neavand nici posibilitati materiale in acesti ani, s-au gandit sa-l arendeze unora care le-au promis venituri frumoase de pe el. Dar, repede acesti arendasi si-au uitat ca intotdeauna de vorba si-i pacalesc si acum, precum altadata. Chiar daca pamantul acesta nu a produs ani la rand recolte mari, pentru boierul care si l-a insusit nu de putine ori prin chilipir de la taran, nu l-a parasit, lasandu-le de invatatura urmasilor. Chiar daca si-au revarsat asupra lui blesteme, dar si prea multa iubire.

La Ciulnitei:
      "Uite pamantul asta: m-a facut sa asud, am muncit toata viata pentru el, de cele mai multe ori fara sa ma rasplateaaca, m-am suparat si l-am blestemat, dar nu m-as duce de pe el pentru nimic in lume, nadajduiesc ca tot asa o sa faci si tu si ca n-o sa mai pleci. Aici suntem nascuti si eu si maica-ta si parintii nostri si parintii parintilor nostri.
      - Tu esti singurul baiat din familia noastra. Sa ramai aici, pe pamantul asta, sa nu te misti si sa nu-l dai nimanui sa ti-l ingrijeasca, sa nu-l arendezi, ca arendasii sunt hoti. M-ai inteles?”
( Aceasta invatatura prin care se recunoaste si blestemul, se rostise la Ciulnitei – Ialomita de catre boierul Dinu Murgulet).

       Asa pare a fi grait tatal sau, Florea Dinei, om harnic si drept, prapadit de tanar: catre fiul sau Petre. Pai, la cate drumuri a facut el in afara granitelor tarii pe timpul mult hulitului regim comunist, la cati verzisori a numarat el atunci, nu gasea el un loc poate chiar la umbra unui palmier intr-o zona cautata de toti distrugatorii de tara de azi, de profitorii de munca unui popor intreg fara nici un merit in randul societatii care a respectat si a trait in cultul muncii? Cu siguranta a avut nenumarate ocazii, dar nu s-a lasat dezradacinat de minciunile occidentului, dar a tras cat a putut cu coada ochiului la el, si azi, a adus si a sculptat la marginea satului sau de pe malul lacului Boalca mai mult decat a vazut el in Occidentul de ieri, dar si pe cel de azi pe care l-a strabatut si in acesti ani de la un capat la altul, ba mai mult, a trecut de cateva ori si Oceanul Planetar sa-i vada si pe americani stia care are ce are cu toata lumea.

       Dar nu! Aici, in pamantul strabun doreste sa fie coborat, poate undeva mai la vale, sa auda sopotul baltii, fosnetul stufului, concertul brotacilor, tipatul pescarusilor, dar si sa priveasca inotul pe muteste al lisitelor si piruietele deasupra apei a pestilor cu speranta ca vor vana o musculita.
Si precum Dinu Murgulet (din romanul,,Viata la tara" al acestui mare pictor al campiei Barganului, Duiliu Zamfirescu, el iubeste pamantul mostenit de la familie, cat si pe cel cumparat de la oamenii din sat la pretul zilei. Nu s-a gandit sa faca altceva cu valoarea obtinuta de pe el decat sa investeasca in ceea ce nimeni nu ar fi avut curajul acolo intr-un sat ce ai crede ca se afla la marginea lumii, dar traversat in zona sudica de mirifica Valea Belciugatele, iar in zona nordica de Mostistea si afluentii sai, Valea Livezilor si Valea Colceagu. In lungul acestei vai (Valea Belciugatele) s-au dezvoltat localitatile Belciugatele, Candeasca, si Cojesti, iar la confluenta Vaii Livezilor cu Mostistea s-a dezvoltat satul Mariuta si Mataraua. Cele cinci sate componente ale comunei au avut un timp limita naturala impusa-cursurile de apa, evolutia lor spatiala producandu-se in sistem aproape dreptunghiular cu aceasta limita. El a stiut ce potential va avea aceasta zona, blagoslovita de Dumnezeu cu salba aceasta de balti ale raului Mostistea si azi acest sat, care se va pregati in scurt timp, si cu siguranta in acest mandat de primar care va ajunge la 30 de ani in aceasta functie, sa sarbatoreasca impreuna cu concetatenii implinirea a 500 de ani de la prima atestare documentara.

       Boierii cei mari ai tarii din toate timpurile cu intinse mosii la Cojesti si Belciugatele nu au facut pentru taranii de aici toti, laolalta cat a facut,,boierul" Dinei Petre, marele sculptor pentru Baraganul intreg. Si nu au fost putini acesti mari boieri din cunoasterile noastre care am studiat cat timpul ne-a permis, istoria acestor locuri: aceste ocine Belciugatele; si Cojesti, care nu sunt emise dintr-o singura resedinta domneasca si despre care aveam sa aflam pentru prima data; multe sunt acestea, emise de voievozii si domnitorii Tarii Romanesti care pe langa porunca mai contin si alte hotarari domnesti.

       Asemenea zapisuri care cuprind porunca se afla inscrise in Catalogul documentelor Tarii Romanesti (1369-1600) vol. I, la numarul 188, emis la 1510 (7019) la 8 septembrie - Targoviste: Porunca prin care Vlad Voievodul, domnul Tarii Romanesti, intareste stapanire jupanului Stanciu,,slavasapistatel" asupra unei parti din Belciugata si la Voinigesti si asupra unui loc de vie, pe care le lasa dupa moartea sa si a fratelui sau popa Francu, Manastirii Perivol (Cornet) Martori-Ispravnic.

       236 1516 (7025) noiembrie 3 Pitesti - Porunca prin care Basarab Voievod, domnul Tarii Romanesti, intareste stapanire jupanului Stanciu logofatul asupra unor locuri si parti din Titiresti si din Voinigesti. Daca va muri fara mostenitori sa ramaie toate manastirii Perivol, zisa Cornet, impreuna cu satele Costesti, Dragoiesti, Canesti, Voinigesti, Corlatesti si Belciugatul.

       234 1517 (7026) octombrie 29 Manastirea Arges
Porunca prin care Basarab Voievod, domn al Tarii Romanesti intareste stapanire jupanului Stanciu logofatul asupra unor locuri si parti din mosie la Costesti, Belciugatele, manastirii Cornet.

       1642 1592 (7100) iulie 15 Bucureasti. Porunca prin care Stefan Voievod, domnul Tarii Romanesti, intareste stapanire manastirii Sf. Troita de langa Bucureasti, asupra baltii Cornatelul. Carti de la Alexandru Voievod si Mihnea Voievod. Martori: Ispravnic: Scrie Stanciu gramaticul din Belciugatul.

       1492 1639 (7147) iunie 4 Bucuresti - Ion feciorul lui Ion din Cojesti, judetul Ilfov, vinde popii Borcii clisiorul, in zilele lui Constantin Basarab Voievod 45 stanjeni de ocina din Dobromir, cu 70 de aspri gata si cheltuiala 100 de bani cu voia fiului sau Ion si cu stirea nepotilor de vara primara, Cristian Ionas ca si Neagul din Cojesti si a tuturor megiasilor. Martori: popa Ivan, al vornicului Hrezii, popa Paraschiva, Vladul vornicul, Dobre vornicul, Costea gramaticul. Scrie Ilie gramaticul din Bucureasti – Documente istorice XXXVI/2.

(Documente istorice XXXVI/2)
      1519 1639 (7147) iulie 6 Bucuresti. Matei Voievod, porunceste lui Dumitru Dudescu vistier si ai lui Gurgul calugarul si Radu Godanei din Belciugatul si anume: Fratea din Belciugatul, Vasile portar din Sacuieni, Stanemir din Dobromirul, Turturea paharnic din Glina, Ionasco comis si Radu Badicai din Sacuiani sa adevereze daca cele trei funii din satul Cojesti, vandute de Magdalina calugarita lui Dumitru vistierul au fost vandute mai inainte vreme lui Gurgul Calugarul si lui Radul sau le-au fost de mosie, ziua la Sfantul Ilie proorocul. Scrie Dumitru, logofat din Bucureasti (Documente istorice CDL XXXIV/9)

       1544 1639 (1747) fara luna, zi. Draghici logofat si Stan din Belciugatul adeveresc ca Cernica si Oprea din Gostile au avut ocina cu ei in Belciugatul si vazand ei ocina lui Hrizea vornicul, acestia n-au vrut sa ia bani pe partile lor, dandu-le in schimb ocina la Cioara. Martori: Valcul din Cojeasti, Oprea fiul lui Stoica din Gostile si altii.
(Manastirea Cernica, pachet III-9)

       1564 1639 (7148) octombrie 20 Bucuresti. Matei Voievod, nepot lui Basarab Voievod intareste lui Dumitru Dudescul vistier ocina in satul Cojesti pe Mostistea judetul Ilfov din cele 7 funii mari sa-i fie 3 si din partea Herei, jumatate cumparate de la Magdalina Calugarita, fata popii Gonzilea in zilele lui Alexandru voievod, Gurgul Calugarul si Radu Godenii din Belciugatul, nepotul Greului, au scornit para, zice ca, au cumparat si ei dintre aceste funii de ocina de la Magdalina Calugarita fiecare cate o jumatate de funie si judecandu-i domnul le-a dat 6 boieri cu ravase domnesti care au adeverit ca n-au cumparat ei nimic, ci au umblat cu minciuni, ramanand de lege si judecata. Martori: Ispravnic Gligorie logofat. Scrie: Lepadat logofat.

(Documente istorice CDL XXXIII/10)
      250 1634 (7142) martie 31 Bucuresti. Iane zareful din Bucuresti vinde lui Radu logofat, fecior lui Dumitru Dudescu vistier in zilele lui Matei Voievodul o funie de ocina in satul Cojesti judetul Ilfov cu … unghi bani gata el o cumparase de la Coman din Cojesti cu 12 unghi din zilele lui Alexandru Fiul Radului Voievod in 1626 (7134). Martori: popa Borcea clisiorul, Ioniu portariul din Bucureasti, popa Paraschiva din Dudesti, Dobre armasul logofat din Targoviste. Scrie Lepadat, logofat din Bucuresti.

(Documente istorice CDL XXXIII/4)   
       317 1634 (7142) iunie 3 Bucuresti. Matei Voievod, nepot lui Basarab Voievod intareste lui Radu logofat Dudescu, fiul lui Dumitru mare vistier ocina in Sacuiani, judetul Ilfov partea lui Hierea Otelea, unchiul lui Stanciu logofat din Fundeni, doua hotare: din hotarul vetrei satului 50 stanjeni cu vad cu moara si cu hotarul Cimernicului „o suta stanjeni“ ocina cumparata de la Serahim monah, numit Stanciu logofat, fiul lui Gheorghe logofat din Fundeni nepotul Hierei Otelea, cu 2 cai pretuiti cu 500 de aspri, 1000 aspri gata si o plosca de felendris de 1200 aspri in zilele lui Matei Voievod. Il mai intareste lui Radu logofatul (ocina in Cojeasti de langa Draceasti, judetul Ilfov).

       2) Textul din documente corespunzatoare partii din paranteza a fost anulat cu chinovar si deasupra randurilor s-a scris: „Aceasta ocina din Cojesti am sters-o eu, Udriaste Nasturel, al doilea logofat in divanul lui Matei Voievod in anul 1653>7161. Multe au fost parele si neintelegerile pentru mosiile Belciugatul si Cojesti. In 1798 iulie 25 aflam din fondul arhivistic al M. Pasarea zapisul lui Alexandru Vacarescu, biv vel clucer catre Doamna Ruxandra Ghica, prin care vinde mosia Cojesti si altele cu intarire domneasca, iar in anul 1799, un act adeverit de mitropolitul tarii prin care se arata ca mosia Cojesti s-au vandut lui Done logofatul prin mezat pe cand s-a vandut si mosia Ulmeni.

       La 1818 iunie 10, aflam ordinul de hotarnicie ale divanului catre un aprod in pricina dintre Scarlat Cerchez cu Mitropolia pentru mosia Belciugatul.
       1824 Copie dupa anafroma velitilor boieri cu intarire domneasca in pricina dintre Done Cojescu cu biv-vel caminarul Ion Rotaridi pentru mosia Cojesti - medelnicerul Donea Cojescu.
       1826 martie 22 O copie dupa anagrama velitilor boieri catre domn in pricina dintre Nicolae Sereghi cu Mitropolia si altii pentru mosia Belciugatu si Cojesti.
       1826 octombrie 29 Copie adeverinta dupa cantarirea lui Grigorie Ghica Voievod data la anaframa in privinta prigoanei dintre Tudorache Vacarescu si Serdarul Nicolae pentru mosia Belciugatu si Branesti.
       1840 iunie 26 Sedinta Divanului nr. 21 in pricina de judecata dintre fratii Cerchez cu Mitropolia pentru mosia Belciugatul.
       1846 iulie 15 Sentinta inaltei Curti cu nr. 16 in pricina dintre Mitropolie cu fratii Cerchez. Despre aceste doua mosii aflam din documentele din arhiva ale manastirilor Pasarea si Cernica.

Multe altele sunt cu siguranta consemnarile in ceea ce priveste vesnicele intrigi si nemultumiri ale marilor stapanitori de pamanturi de aici din tinutul Belciugatului. Ori nu este greu de observat ca, de la porunca domneasca si pana la o alta care am consemnat-o dupa scurgerea aproape a trei secole si jumatate ce tot un fel de porunca este numai ca se cheama,,sentinta" luata de aceasta data de o inalta Curte ceea ce inseamna ca in Tara Romaneasca, alta era domnia si alta administratia din launtru, dar obiectul asupra caruia se pronuntau sentinte il constituia tot pamantul si stapanire asupra lui aveau toti cei ce nu faceau parte din clasa celor care si trudeau pe el pentru a-si asigura traiul, adica taranul, care, de-a lungul veacurilor nu va avea parte decat de munca, truda si chin si de un legamant fata de acesta, nebucurandu-se nici macar in lungi perioade istorice de dreptul de a se deplasa de la o mosie la alta in libertate.

      ,,In frematatoarea lor viata, strangatorii de toate cate sunt ale acestei lumi, Buzestii au adunat zeci de sate, in vremea domniei lui Petru Cercel, a lui Mihai Viteazul si a lui Radu Serban. Asta a pricinuit dureri si suferinta norodului de pe ogoare. Documentele consemneaza zeci de procese impotriva cumparatorilor cu bani sau silite savarsite de Buzesti.

       Caci,,Buzestii erau si ei niste oameni cu inima calda pentru lucrurile inalte, niste buni luptatori in razboaie drepte - ii descrie Nicolae Iorga.
       Fara sa fie mai lacomi decat altii, Mihai trebuie sa-i urmeze: pamanturile multe ridicau sus pe acela care la adunau in mana sa". Au strans Buzestii ca si Stoichita din Stramba, ca si Udrea Baleanul, banul, ca si Rudenii, ca si Mihai Voda insusi multe averi. Dar nu le-a risipit pe desfatari si lucruri desarte cum au facut atatia, ci pe arme si osti, pe sabii spre multe parti ale pamantului romanesc si al Europei, ca sa implineasca marele vis al independentei si unirii romanesti.

       Si fara ei, fara asemenea oameni, gata oricand de a veghea la hotarele tarii lor, iscusiti in lupte si mai ales in conducerea acestora, norodul intreg nu ar fi fost nici pe departe capabil sa se ridice la lupta. Se cuvine a lasa in urma acestor incursiuni ce ne-a rascolit dorinta de cunoastere, cate ceva si despre numele celor mai multi dintre cei de diferite grade pe treptele dregatoriilor tarii, care nu de putine ori au mers la curtea domneasca, au sarutat mana domnitorilor informandu-i despre mersul treburilor din aceste tinuturi, dar si despre intrigile iscate, ori domolite ale celor de aici. Cine a fost jupanul Stanciu,,,slavasapistatelul" caruia domnitorul Vlad Voievod ii intareste stapanire la 1510, asupra unei parti din Belciugatul?,,Mihnea Voda iar, au venit domn al doilea rand si au pus pe rosii un bir foarte mare; si pe megiasi galeata de paine si dijma din 5 stupi un stup. Si-au taiat pe Stanciul logofatul. Dupa aceea s-au mazilit si el de la turci. Ducandu-se la Tarigrad au lasat legea crestineasca si s-a facut turc de voia lui (Mihnea - turcitul).

Se cuvine sa intarziem si asupra boierilor carturari Vacaresti deoarece de ei sunt legate dupa cum am vazut multe actiuni de judecata in privinta pamanturilor ce le-au posedat in aceste sate de pe Valea Belciugatul - precum Cojesti, Belciugatul, Pasarea si Branesti, ori le-au mostenit, precum, Alecu de la bunicul sau Stefan Vacarescu, personaje importante in desfasurarea evenimentelor din Tara Romaneasca la 1821. La Belciugatele si Cojesti aflam aceste lucruri interesante despre numele lui Ion Alexandru Vacarescu, a lui Stefan Vacarescu si Alecu (Nicolae).

Si astazi in satul Cojesti, dupa doua secole si jumatate, dainuie biserica ctitorita de Stefan Vacarescu (1753), vornic de Targoviste si spatar insurat cu Catinca Done, nepoata de sora a cronicarului Ion Neculce, incat Ienachita Vacarescu, fiul lui Stefan este dupa mama moldovean. Dar cronicarul Neculce insusi fiu al Catincai Cantacuzino, era prin mama muntean, stapanind mosie aici la Cojesti si Pasarea pe care le lasa mostenire nepotului sau Alecu (Nicolae) Vacarescu. Stefan nu are de unde sti ca, acesta dupa moartea sa, dovedindu-se a nu fi un bun gospodar le va vinde.

Totusi calitatile poetice ale tatalui sau, Ienachita i s-au transmis, dar nu si inclinatia spre dregatoriile tarii si traiul in petreceri costisitoare si risipa va ajunge la ruina. De un alt Vacarescu, aflam aici dupa cum aratam, dintr-un zapis emis de insasi Ioan Alexandru Vacarescu, biv-vel clucer, catre Doamna Ruxandra Ghica, prin care vinde mosia Cojesti si altele cu intarire domneasca.

Ioan Alexandru Vacarescu (1792-1863) nimeni altul decat parintele poeziei romane. Ioan Alexandru Vacarescu (Iancu) este fiul lui Alecu Vacarescu deci si el implicat in problema mostenirii acestor pamanturi de la inaintasi. Iancu este vel-comis, dar Alecu tatal sau este numit ispravnic de Dambovita. Asupra mortii lui planeaza incertitudini. Dar decaderea lui Alecu Vacarescu este vizibila si el ajunge epitrop pentru nartul (pretul hainelor proaste). In 1797 el semna “fost mare clucer“ care era sa fie si ultima treapta boiereasca la care a ajuns. Boierii Vacaresti indeplinesc pe rand unele dregatorii de mare importanta in viata tarii. Stefan Vacarescu, mare vornic de Targoviaste si spatar, avand atributii de judecator al orasului Targoviste independent de vornicul de la Bucuresti.
Nicolae Vacarescu, fiind vornic, este insarcinat sa-l infrunte pe Tudor Vladimirescu cu un corp de oaste. Misiunea lui esuand, se refugiaza la Brasov.

Dupa detronarea lui Alexandru Ghica, Iancu Vacarescu candideaza la domnie (1842).
Radacinile acestei familii a Vacarestilor se frang pe la anii 1848 si cu ele se sting si litigiile (1840) cand Inaltul Divan (1831-1847) judeca in iunie 26 pricina dintre fratii capitani Costache si Panteleon Cerchez cu vornicul Teodorache Vacarescu (Ianache?!), servdarul Serezli si Mitropolie pentru hotarele mosiei Belciugatul din judetul Ilfov, intarita in 1816 de Cargea voievod. Inaltul Divan hotaraste ca numitii frati Cerchez sa stapaneasca mosia Belciugatu conform hartii de hotarnicie din 1816 a pitarului Iancu Stanescu dupa care s-a judecat aceasta pricina de catre velitii boieri si la care Mitropolia s-a aratat multumita iar in privinta pagubelor suferite de fratii Cerchezi din partea Mitropoliei, se va face o evaluare la fata locului de catre un cilen al judecatoriei. La vremea potrivita vom arata si cine au fost acesti frati Cerchez, cu drepturi asupra mosiei Belciugatu.

Boieri din perioada Romaniei moderne au aici intinderi mari de pamant:
Dimitrie Bratianu (1818- 1892), om politic, partizan al aripii moderate a revolutiei de la 1848 din Tara Romaneasca. Din 1867 ministru al Instructiunii Publice si Cultelor.
I.C.Bratianu (1821-1891)
N.G.Marinescu,
C. Cioflan,
Fratii Rosetti (Theodor, Alexandru, Radu)
Grigore Alexandrescu (bancherul, industriasul)
Alexandru Marghiloman
Cristodulo Mihail Cerchez
Maria Mosoiu
Mavrodin (cumpara parte de mosie de la boierul Bratianu spre Fundulea)
Dr. Slavu (inspre Hagiesti)
Nae Slavescu (inspre Hagiesti)
Colonelul Lungescu (inspre Mariuta)
Mociornita (spre Candesca)
Ing. Baldovin (spre Candesca)
Gheorghe si Elena Cretu
Fl.si Gheorghe Fundanescu
Sunt numai o parte din cei mai mari mosieri (boieri) care au stapanit aceste ocine la inceput care pana la urma au acapart mii si mii de hectare.
Si totusi, nu avem cu ce sa ne mandrim ca ne-au ramas de la acesti mari boieri spre aducere aminte.

Boierul Dumitrie Bratianu posesor a 8000 de ha, a donat belciugatenilor 2000 mp de teren intravilan pentru constructia scolii, azi gradinita de langa primarie. Impreuna si nu singur a participat la constructia actualei biserici (1914 - 1915) si sfintita in 1916. Alaturi de enoriasi au contribuit si Grigore Alexandrescu (industrias), Constantin Hagiu (arendas). Satenii au contribuit la constructia bisericii prin danii personale cei mai multi imprumutandu-se la Banca Populara din localitate. Azi, daniile primarului Dinei, depaseste pe toate ale celor vremuri.

In satul Cojesti, de asemeni, marturie ramane Biserica ctitorita de boierul Stefan Vacarescu.
Oricat am cauta mai adanc in numarul mare de secole, nu cred ca vom afla mai mult decat ne ofera descoperirile geologige de pe aceste vetre, aceste maluri ale vaii Mostistei. Si pentru ca, la sfarsitul secolului XIX avem aceste imagini sa venim mai aproape de ele, de vremurile traite de belciugateni inca multi ani pana cand in fruntea lor, a venit un om cu har de intemeietor dupa anul 1980 ce cu siguranta l-ar fi avut atunci si acum. El, unul, nascut, botezat si cununat in Lacrima campiei.
 
Acasa Despre noi Impresii Sugestii Angajari Galerie Contact 
Toate drepturile rezervate elisadinei.ro @2009-2018

Realizat de
Complex Belciugatele restaurant Belciugatele Belciugatele Complex turistic Elisa Belciugatele cazare Belciugatele organizari evenimente Belciugatele meniu nunta meniu botez meniu organizari evenimente nunta in aer liber altar in aer liber - Tur Virtual